Centrul Maternal „Sf. Elena” Casa Vieții este un cămin cald și primitor, unde 9 familii primesc cazare și masă pentru o perioadă de până la 24 de luni, la care se adaugă suport emoțional și îndrumare spirituală. Aici familia rămâne reunită, mama și copilul primesc mai mult decât un acoperiș deasupra capului, primesc sprijin din partea grupului de suport pe toată perioada șederii în centru. Centrul Maternal „Sf. Elena” Casa Vieții reprezintă un serviciu de tip rezidențial prin intermediul căruia sunt ocrotiți, sprijiniți și asistați într-un mediu cât mai apropriat de cel familial, atât cuplul mama-copil aflat în situație de nevoie, cât și femeia gravidă aflată în situații de dificultate.
Centrul maternal „Sf. Elena” Casa Vieții