1. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: „Avvo, ce este smerenia?". Răspuns-a lui bătrânul: „Smerenia este aceasta, fiule: să nu socotești cândva, după părerea ta, că ai făcut un lucru bun și plăcut lui Dumnezeu. Ci mai ales să te socotești întotdeauna fără nicio faptă bună și plăcută lui Dumnezeu. Între oameni fiind, să te socotești și să te vezi mai păcătos și mai nevrednic decât toți. Celui ce-ți face rău, să te silești să-i faci bine, după putința ta. Iată, fiule, ți-am spus ce este smerenia; mergi și fă așa și te vei mântui!".
2. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: „Ce înseamnă, părinte, că Domnul Hristos zice în Sfânta Evanghelie: «Fericiți sunt cei ce plâng, că aceia se vor mângâia?». Iar Sfântul Apostol Pavel poruncește în cartea sa, zicând: «Bucurați-vă pururea și iarăși zic, bucurați-vă!»." Deci, cum și în ce chip va face omul să plângă și să se bucure și cum poate să încapă aceasta și să fie amândouă împreună și plângerea, și bucuria?". Răpuns-a lui bătrânul, zicând: „Plângerea este grija pentru Dumnezeu și pentru poruncile Lui, care naște pocăința, iar pocăința naște cunoștința, postirea, rugăciunea și învățătura. Iar bucuria este liniștea în Dumnezeu și blândețea. Când se arată cineva bun și cinstit la cuvânt, așa este: cu dragoste și cu față veselă către cei ce vin la dânsul. În inima lui are plângerea și fața lui este veselă, și cuvântul lui este din dragoste. Așa pot exista și pot încăpea amândouă: și plângerea, și bucuria".
3. Un frate l-a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: „Părinte, dacă va dori vreun frate să-mi vorbească și să-mi spună niște cuvinte nefolositoare sau glume lumești și vorbe deșarte, oare mi se cade a-i zice să tacă, să nu vorbească vorbe deșarte și nefolositoare și glume lumești?". Răspuns-a lui bătrânul: „Nu, fiule, nicidecum nu ți se cade să-i zici să tacă, orice va vorbi. Că dacă-i vei zice să tacă, să nu vorbească vorbă fără de treabă, atunci, cu acel cuvânt, îl ocărăști pe fratele tău și-l rușinezi, ca și cum l-ai lovi cu palma peste obraz. Și peste puțin și tu însuți vei vorbi vorbe deșarte și fără de treabă. Atunci, în zadar și spre păcatul tău ai ocărât și ai osândit cu mândrie pe fratele tău, poruncindui să tacă. Dar dacă nu îți place să spui vorbă fără de treabă, atunci nu vorbi, ci taci cu smerenie, și așa, cu tăcerea și smerenia ta, îi vei da lui și altora exemplu bun".
4. Un sihastru oarecare trăia în pustie și avea un frate mirean la țară, într-un sat. După o vreme, a murit fratele lui și i-a rămas un copilaș de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul și l-a dus cu sine în pustie la chilia lui, hrănindu-l cu smochine și cu alte verdețuri din pustie. Iar copilul nu a văzut niciun om, decât pe bătrânul sihastru care îl hrănea, de când l-a dus în pustie, nici femei, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce este și cum este viața lumii acesteia. Era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. Și așa a petrecut timp de optsprezece ani, iar apoi copilul a murit. [...] Dumnezeu i-a arătat în vis un loc întunecat și plin de toată necurăția și în mijlocul acelui loc era aruncat copilul, zăcând în mare scârbă și supărare nespusă. [...] a stat înaintea lui îngerul Domnului și a zis: „De ce plângi așa, bătrâne, și te tânguiești pentru acel copil, care cu adevărat de păcatele cele trupești și lumești neatins a fost și l-ai învățat a posti, a priveghea și a se ruga? Dar smerenia, adică a se smeri, de ce ce nu l-ai învățat? Că avea mândrie mare și înălțare în inima sa, socotindu-se pe sine, pentru curățenia și viața lui cea neatinsă de lume, că este om mare și sfânt, mai mult decât toți cei din lume și cu acea gândire înaltă în inimă a și murit. Să cunoști că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înalță pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul". Acestea zicându-i îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul și-a venit în fire și în cunoștință și a plâns neîncetat pentru pieirea copilului, până la sfârșitul vieții sale.
5. Povestesc unii despre un bătrân, că a petrecut șaptezeci de săptămâni mâncând o singură dată pe săptămână. Acesta se ruga lui Dumnezeu pentru un cuvânt din Scriptură, să i-l descopere, iar Dumnezeu nu i-l descoperea. Astfel, a zis în sine: „Deși am făcut atâta osteneală, nu am câștigat nimic. Voi merge de acum la un frate și-l voi întreba". După ce a închis chilia, vrând să plece, a fost trimis îngerul Domnului la dânsul, grăind: „Șaptezeci de săptămâni ai postit și nu s-a apropiat rugăciunea ta de Dumnezeu. Iar când te-ai smerit a ieși la fratele tău, sunt trimis să-ți vestesc ție cuvântul". Acestea spunându-i-le, a plecat de la dânsul.
6. A fost un episcop într-o cetate și, din lucrarea satanei, a căzut în curvie. Făcându-se adunare în biserică pentru slujbă și neștiind nimeni de păcatul lui, el singur a mărturisit înaintea norodului, zicând: „Eu am căzut în curvie". A pus omoforul său pe prestol, zicând: „De acum, nu vă mai pot fi episcop". Și a strigat tot norodul cu plângere, zicând: „Păcatul acesta asupra noastră, numai rămâi în episcopie". Iar el a zis: „Dacă voiți să rămân în episcopie, faceți ceea ce vă voi zice". Poruncind să se închidă ușile bisericii, s-a pus pe sine la o fereastră, cu fața în jos, și a zis: „Nu are parte de Dumnezeu cel ce ieșind, nu va călca pe mine". Oamenii au făcut după cuvântul lui și călcând peste el, ieșeau. Și când a ieșit cel de pe urmă, s-a făcut glas din cer, zicând: „Pentru multa lui smerenie, i-am iertat păcatul".
7. A zis un bătrân: „Cel care are smerenie smerește pe draci, iar cel ce nu are smerenie este batjocorit de ei".
Sursă și referințe Patericul Egiptean, ediția a IV-a, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014. Fragmente din: pct. 1 (pct. 21, pag. 402); pct. 2 (pct. 18, pag. 397); pct. 3 (pct. 20, pag. 402); pct. 4 (pct. 16, pag. 396); pct. 5 (pct. 28, pag. 408); pct. 6 (pct. 30, pag. 408–409); pct. 7 (pct. 31, pag. 409)