Câteva cuvinte din Patericul egiptean, despre smerenie, ispite și răbdare.
Maica Theodora (pag. 114)
Aceeași maică zicea iarăși că nici nevoința, nici privegherea, nici tot felul de osteneală nu mântuiește fără numai smerita cugetare cea adevărată. Căci era un pustnic care izgonea dracii și îi întreba: „Cu ce ieșiți voi? Cu postul?". Și ei ziceau: „Noi nici nu mâncăm, nici nu bem". „Dar cu privegherea?". Și ei răspundeau: „Noi nu dormim". „Cu pustnicia?". Iar ei ziceau: „Noi prin pustietăți petrecem". „Cu ce ieșiți dar?". Și ei răspundeau: „Nimic nu ne biruiește pe noi, fără numai smerita cugetare, pentru că ea este biruirea dracilor."
Avva Ioan Colov (pp. 117-120)
Zis-a avva Pimen despre avva Ioan Colov că s-a rugat lui Dumnezeu și s-au ridicat patimile de la dânsul și s-a făcut fără de grijă. Ducându-se, a spus unui bătrân: „Mă văd pe mine că mă odihnesc și nu am niciun război". Și i-a zis lui bătrânul: „Du-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să-ți vină războiul și zdrobirea și smerenia pe care le aveai mai înainte! Că prin războaie sporește sufletul". Deci s-a rugat și, după ce a venit războiul, nu s-a mai rugat să-l ia de la dânsul, ci zicea: „Dă-mi, Doamne, răbdare în războaie".
A zis avva Ioan: „Cine a vândut pe Iosif?”. Și a răspuns un frate, zicând: „Frații lui”. I-a zis lui bătrânul: „Nu, ci smerenia lui l-a vândut. Că putea să spună că le este frate și să răspundă împotrivă; ci tăcând, pentru smerenie, s-a vândut pe sine, iar smerenia l-a pus ocârmuitor peste Egipt”
Tot acesta a zis: „Smerita cugetare și frica lui Dumnezeu sunt mai presus decât toate faptele bune”.
Acesta zicea ucenicului său: „Să cinstim pe Unul, și toți ne vor cinsti. Iar de vom defăima pe Unul, care este Dumnezeu, ne defăimăm pe noi și la pierzare mergem”.
Avva Evagrie (pag. 86)
„Ridică ispitele și nimeni nu va fi care să se mântuiască."
Avva Longhin (pag. 151)
A fost întrebat avva Longhin: „Care faptă bună este mai mare decât toate celelalte?”. Și a zis: „Socotesc că precum mândria este mai mare decât toate patimile, încât a putut să surpe pe unii și din cer, așa și smerita cugetare este mai mare decât toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din adâncuri, chiar de ar fi păcătos ca un drac. Pentru aceea, și Domnul, mai înainte de toți, fericește pe cei săraci cu duhul.”
Învățături rostite de bătrâni anonimi din Pateric
Un frate a mers la muntele Feremului, la un oarecare bătrân mare cu viața și foarte iscusit în fapte bune. Închinându-se după obicei, l-a întrebat zicând: „Ce voi face, părinte, căci îmi piere sufletul?”. Bătrânul a zis: „Pentru ce îți piere sufletul?”. Fratele i-a răspuns: „Când eram în lume, în viața mirenească, foarte mult posteam, rugăciuni și privegheri făceam și multă râvnă sufletească, umilință și lacrimi aveam, iar dacă m-am lepădat de lume și m-am făcut călugăr, niciuna dintre acele bunătăți nu văd în mine”. [...]
Bătrânul i-a zis: „Frate, îți ajunge ce ai, rabdă cu mulțumire și te vei folosi”. Iar el ținea tot una, zicând: „Cu adevărat, părinte, pierdut este sufletul meu”. Atunci bătrânul a început a-i zice lui așa: „Crede-mă, frate, [...] lasă părerea pe care o ai, că viețuiai și făceai bine când erai în viața mirenească, de vreme ce toate acele fapte ale tale din viața mirenească erau pentru mândrie, precum și a fariseului aceluia care, pentru bunătățile lui cele cu multă mândrie i se părea că este mai plăcut decât toți oamenii lui Dumnezeu, și cu acea părere, a mândriei, și-a pierdut toate ostenelile. Tu, acum, smerindu-te înaintea lui Dumnezeu și părându-ți-se că nu faci nicio faptă bună înaintea Lui, această smerenie, fiule, îți ajunge pentru mântuirea sufletului. Căci și vameșul care niciun bine nu făcuse, cu o smerenie ca aceasta s-a îndreptat. Mai plăcut lui Dumnezeu este omul păcătos și leneș, și cu inima înfrântă și smerită, decât cel ce face multe bunătăți și se înalță în gândul său, socotindu-se, că mai plăcut este înaintea lui Dumnezeu”. Acestea auzind fratele, a luat mare folosință și multă mângâiere sufletului său și s-a închinat bătrânului până la pământ, zicând: „Să știi, părinte, că astăzi mi-ai mântuit sufletul”. Apoi s-a dus, mulțumind lui Dumnezeu.
Zis-a iarăși bătrânul: „Fiilor, să știți că smerenia pe mulți fără nicio osteneală i-a mântuit. Mărturisesc aceasta vameșul și fiul cel rătăcit, care puține cuvinte au grăit către Dumnezeu și s-au mântuit. Ostenelile și faptele cele bune ale omului îl pierd, dacă nu va avea smerenie, căci osteneala și faptele cele bune pe mulți i-au tras la mândrie și au pierit, precum și fariseul acela care se lăuda cu faptele lui cele bune și se mândrea”
(Patericul, ediția a IV-a, revizuită, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 62-63)