
Taina Sfântului Maslu este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, cerând lui Dumnezeu harul tămăduirii și al iertării păcatelor, prin ungerea cu untdelemn sfințit și rugăciunea preoților. În această Taină, Dumnezeu Își arată iubirea și mila Sa față de cei aflați în suferință, fiind „Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”.
De multe ori, deznădejdea își are rădăcina în boală, iar unele boli sunt consecințe ale păcatelor. De aceea, Sfântul Maslu nu este doar o lucrare de vindecare trupească, ci și una de întărire sufletească și de restabilire a omului în relația sa cu Dumnezeu.
În cazuri grele de boală și primejdie de moarte, Sfântul Maslu se poate săvârși în orice zi, ori de câte ori este necesar, în casele celor suferinzi, după ce mai întâi au fost spovediți și împăcați cu toți, spre a lor alinare și iertare, pentru ca să li se dea prin Maslu curățirea sufletească, adică iertarea păcatelor și tămăduirea trupului de boală.
Originea practică a acestei Taine se află în Epistola Sfântului Apostol Iacob:„De este cineva bolnav să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului…” (Iac. 5, 15). Aici se arată că vindecarea este rodul unirii dintre credința bolnavului și rugăciunea preoților, prin lucrarea harului divin.Prin această Taină, Dumnezeu lucrează asupra omului pentru a-i aduce vindecare trupească și sufletească, întărindu-l în credință și nădejde.
Cele necesare pentru Taina Sfântului Maslu:
- pomelnic, ulei, făina, pâine, lumânări